Slujbă de pomenire pentru mitropolitul Visarion Puiu

Un articol de: Constantin Ciofu - 11 August 2009

La Mănăstirea Vovidenia din judeţul Neamţ a avut loc ieri, 10 august 2009, la iniţiativa Asociaţiei „Visarion Puiu” şi cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Episcopiei Romanului şi Casei memoriale „Visarion Puiu” de la Mănăstirea Neamţ, o slujbă de pomenire a mitropolitului Visarion Puiu, la 45 de ani de la mutarea sa la Domnul. În acest an, membrii Asociaţia „Visarion Puiu” s-au întâlnit la Mănăstirea Neamţ, iar de aici s-au îndreptat către Casa memorială a mitropolitului Visarion Puiu, care l-a găzduit, o vreme, şi pe scriitorul Mihail Sadoveanu. „Am participat în dimineaţa aceasta la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Mănăstirii Vovidenia, iar apoi am oficiat slujba Parastasului. În această atmosferă duhovnicească au fost prezenţi, în premieră, invitaţi din afara graniţelor ţării”, a spus pr. Florin Ţuscanu, protoiereu al Protopopiatului Roman. După slujba de pomenire a avut loc o masă rotundă intitulată „Asociaţia Visarion Puiu - retrospective şi perspective”, în cadrul căreia au fost dezbătute probleme legate de promovarea imaginii mitropolitului Visarion Puiu. „S-a discutat despre încercarea noastră de a reabilita juridic pe mitropolitul condamnat la moarte, de a face demersuri către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru aducerea în ţară a rămăşiţelor sale pământeşti, pentru împlinirea testamentului său de a fi înmormântat lângă Mănăstirea Vovidenia”, a mai adăugat pr. Florin Ţuscanu.

Tot ieri, au fost lansate două cărţi publicate recent la Editura Partener din Galaţi de către cercetătorii de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, George Enache şi Adrian Nicolae Petcu: „Monahismul ortodox şi puterea comunistă în România anilor 50” şi „Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România”. Participanţii la această masă rotundă şi-au manifestat recunoştinţa şi preţuirea lor pentru felul în care mitropolitul Visarion Puiu s-a remarcat în diferite slujiri.