Slujbă de pomenire pentru părintele Sebastian, ctitorul Mănăstirii Sihăstria Putnei
În ziua pomenirii Cuviosului Serafim din Sarov, pe 2 ianuarie 2016, Mănăstirea Sihăstria Putnei şi-a sărbătorit unul dintre hramuri. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Conform tradiţiei, a fost oficiată şi slujba Parastasului pentru părintele egumen Sebastian Scheuleac, primul vieţuitor după 1990 al Sihăstriei şi primul ei ctitor.
Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată în biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfântul Serafim de Sarov“. Din soborul ce a slujit alături de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen s-au numărat părintele stareţ Nectarie Clinci, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Damaschin Luchian, precum şi alţi părinţi de la mănăstirile Putna şi Sihăstria Putnei. Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii.
La finalul Sfintei Liturghii, conform tradiţiei, a fost oficiată şi slujba Parastasului pentru părintele Sebastian Scheuleac, egumenul Sihăstriei Putnei. Anul acesta, pe 5 ianuarie, se împlinesc 7 ani de la trecerea sa la Domnul.
Sihăstria Putnei - scurt istoric
Începuturile Sihăstriei Putnei urcă în istorie până la mijlocul veacului al XV-lea. Dornic de mai multă linişte, un monah din lavra Putnei, Atanasie, se retrage la trei kilometri depărtare, în pădure. I se vor alătura şi alţi sihaştri, ridicându-şi aici şi o bisericuţă de lemn. Pustiită de poloni la sfârşitul secolului al XVII-lea, bisericuţa va fi rezidită cu sprijinul vistiernicului Ilie Cantacuzino, în timpul egumenului Lazăr, ucenicul Mitropolitului Dosoftei al Moldovei. Urmaşii lui la cârma aşezământului monahal au fost Teodosie († 1715) şi Dosoftei († 1753).
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Sihăstria Putnei cunoaşte o înflorire deosebită în timpul egumenului Sila (1753-1781). Acum se ridică o biserică din piatră, cu hramul „Buna Vestire“, sfinţită în 1758, şi se efectuează şi alte lucrări, cu sprijinul unor domnitori şi boieri ai vremii. După ocuparea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775), Sihăstriei i se pun multe interdicţii. Sub egumenul Natan (1781-1784), sihaştrii de aici, pentru a supravieţui, ajung să ceară milostenie de la bunii credincioşi, pentru ca undeva spre sfârşitul veacului al XVIII-lea Sihăstria Putnei să fie desfiinţată, precum majoritatea aşezămintelor monahale din Bucovina. Vieţuitorii sunt transferaţi la Mănăstirea Putna, ca şi obiectele de cult. Singur, ieroschimonahul Paisie, ultimul egumen, rămâne aici.
La 24 aprilie 1990, când s-au început lucrările de restaurare la Sihăstria Putnei, aici se aflau doar ruinele vechii biserici din secolul al XVIII-lea. Printre dărâmături s-au descoperit şi osemintele galbene şi frumos mirositoare ale celor trei stareţi cuvioşi: Sila, Natan şi Paisie. Primul egumen al reînfiinţatului Schit Sihăstria Putnei, după trecerea celor 200 de ani de pustiire şi părăsire din vremea stăpânirii austro-ungare şi a regimului comunist, a fost părintele monah Sebastian Scheuleac. Cu priceperea şi hărnicia monahului Sebastian, ajutat de mulţi credincioşi din diferite zone ale ţării, pe ruinele de altădată ale fostului schit s-a ridicat o frumoasă biserică de piatră şi s-au auzit din nou rugăciunile monahilor care, departe de lume, caută comuniunea cu Preasfânta Treime şi cu sfinţii lui Dumnezeu. Astăzi, alături de principalele locaşuri - Biserica „Buna Vestire“ şi Biserica „Izvorul Tămăduirii“, Mănăstirea Sihăstria Putnei mai are o bisericuţă în cimitir, cu hramul „Sfântul Ioan Evanghelistul“, precum şi Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“, numită şi „Biserica de la izvor“.