Slujbă de Priveghere la Mănăstirea Clocociov

Un articol de: Gheorghelucian Ducă - 12 Octombrie 2011

O delegaţie condusă de Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a sosit sâmbătă, 8 octombrie 2011, la Mănăstirea Clocociov din judeţul Olt. PS Părinte a adus cu sine şi o raclă cu părticele din moaştele a patruzeci de sfinţi, care a fost aşezată spre închinare în biserica cinstitului aşezământ monahal.

Credincioşii au participat la slujba Privegherii, oficiată de Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, împreună cu PS Paisie Lugojeanul. Răspunsurile la strană au fost date de membrii corului Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, PS Paisie Lugojeanul a mulţumit PS Sebastian pentru invitaţia făcută, de a sluji împreună în mijlocul credincioşilor olteni. Totodată, episcopul bănăţean a remarcat că "numai prin rugăciune necontenită către Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor, noi avem nădejde, iar grijile lumeşti, care îndreaptă mintea şi inima mai mult către cele ale pământului, nu trebuie să ne depărteze de Biserică. Aşadar, să nu părăsim niciodată drumul lui Dumnezeu şi să rămânem în credinţa ortodoxă pentru a dobândi Împărăţia cerurilor". Mănăstirea Clocociov din municipiul Slatina, judeţul Olt, poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din România. Nu se ştie exact anul ctitoriei, pentru că actele de atestare au fost pierdute, iar pisania, probabil din lemn, nu a fost nici ea păstrată. În ciuda acestui fapt, unele documente îl atestă drept ctitor pe domnitorul Mihai Viteazul (1593-1601). Din cauza degradărilor survenite, cinstitul aşezământ a avut nevoie de o nouă şi substanţială consolidare în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Cert este faptul că biserica veche a acestei mănăstiri a fost construită în anul 1645, construcţie ce a durat câteva luni. În primăvara anului 1976, stabilindu-se aici ieromonahul Visarion Coman şi câteva monahii de la Mănăstirea Suceviţa, străvechea ctitorie Clocociov, aflată în paragină, fără turle, cu soclul plin de igrasie şi pereţii adânc fisuraţi, a intrat într-o nouă fază de viaţă. Cutremurul din 1977 lăsând urme adânci, s-a simţit nevoia unei restaurări totale în perioada 1980-1981, restaurare ce s-a făcut cu ajutorul Episcopiei Râmnicului şi prin osteneala maicii stareţe Mihaela Tamaş. Astăzi, obştea mănăstirii numără 40 de maici, stareţă fiind stavrofora Iulia Băgăceanu, iar slujitor, părintele Nicolae Bălăşoiu.