Slujba de prohodire a ministrului Sorin Frunzăverde

Data: 08 Noiembrie 2019

Slujba de înmormântare a ing. dr. Sorin Frunzăverde, fostul ministru al apărării, a fost săvârșită miercuri, 6 noiembrie, de Preasfin­țitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Biserica „Schimbarea la Față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița, județul Caraș-Severin.  Cu această ocazie, Nicolae Ciucă, ministrul apărării naţionale, i-a acordat post-mortem lui Sorin Frunzăverde Emblema de Onoare a Armatei Române.