Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese și sfințire de iconostas la Gălpâia, Sălaj
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 30 iulie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Gălpâia, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului, și a oficiat Sfânta Liturghie.
De asemenea, ierarhul a sfințit și iconostasul lăcașului de cult, în urma lucrărilor de înnoire efectuate asupra acestuia.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe pr. paroh Mihai Dobocan, în semn de apreciere a eforturilor și a activității desfășurate. De asemenea, ierarhul a acordat diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în lucrările efectuate la lăcașul de cult.
La Gălpâia a existat, începând cu anul 1575, o biserică de lemn cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” care, în anul 1939, prin grija Veturiei Goga, a fost strămutată în localitatea Ciucea, din județul Cluj, în incinta conacului lui Octavian Goga.