Slujbă de resfinţire în Parohia gorjeană Bulbuceni

Data: 31 August 2011

Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Parohia Bulbuceni, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a îmbrăcat duminică, 28 august, haină de sărbătoare cu ocazia slujbei de resfinţire. Ceremonialul liturgic şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit a tâlcuit pericopa evanghelică din Duminica a XI-a după Rusalii, despre "Pilda datornicului nemilostiv". Biserica Parohiei gorjene Bulbuceni a fost ridicată în anul 1910 prin strădania enoriaşilor şi a preotului paroh. Lupta cu timpul a adus-o de foarte multe ori în pragul paraginei, fiind restaurată şi reconsolidată în anul 1979. În urmă cu câţiva ani, părintele paroh Grigorie Rădoi a demarat un nou proces de restaurare, atât în interior, cât şi în exterior, proces finalizat anul acesta cu slujba de resfinţire din această duminică. (diac. Ioniţă Apostolache)