Slujba de sfințire a noului iconostas al bisericii din Parohia Șona, Protopopiatul Blaj
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de sfințire a noului iconostas al Bisericii `Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Șona, Protopopiatul Blaj, marți, 17 septembrie, în ziua prăznuirii Sfintelor Mucenițe Sofia, Pistis, Elpis și Agapi.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la slujba de sfinţire au fost prezenţi numeroși credincioși îmbrăcați în straie populare, alături de care s-a aflat şi primarul comunei Șona, Teodor Florin Mărginean.
La finalul slujbei, în semn de prețuire și apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată, preotul paroh Dorel Nergheș a fost hirotesit întru sachelar. De asemenea, binefăcătorii și ostenitorii care au sprijinit lucrările de înfrumusețare și împodobire a noului iconostas al bisericii din Parohia Șona au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.
Construit pe locul unei vechi biserici de lemn, actualul lăcaș de cult din Șona a fost ridicat în anul 1935. Ulterior, noua biserica, târnosită în anul 1999, a fost împodobită cu pictură şi au fost efectuate ample lucrări de înfrumusețare și restaurare a edificiului. În anul 2023, au fost iniţiate lucrările de înlocuire a vechiului iconostas aflat în stare de degradare. Noua catapeteasmă a fost sculptată în lemn de frasin de Andrei Nistor din Craiova, iar icoanele care o împodobesc au fost pictate de Mihai Tarko din Blaj. Lucrările de renovare au fost realizate cu ajutorul autorităților locale și prin implicarea credincioșilor parohiei, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.