Slujbă de sfinţire la Petreşti, Argeş

Un articol de: Ioan Bușagă - 22 Noiembrie 2010

Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit duminică, 21 noiembrie, slujba de sfinţire a clopotniţei bisericii din parohia parohia Petreşti din protopopiatul Mioveni, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. De asemenea, a fost sfinţit şi un praznicar ridicat lângă biserică pentru mesele obşteşti. Slujbele de sfinţire au fost precedate de oficierea Sfintei Liturghii. Biserica din Petreşti, care are hramurile "Sf. Ierarh Nicolae", "Sf. Cuv Parasceva" şi "Sf. Mc. Gheorghe", este monument istoric, fiind ridicată în anul 1775.