Slujbe arhiereşti în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Un articol de: Pr. Cristian ștefan - 26 August 2010

Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat duminică, 22 august, la hramul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Recea, Protopopiatul Baia Mare, păstorită de părintele Stupar Mircea, secretar eparhial. IPS Justinian a asistat la Sfânta Liturghie oficiată de un frumos sobor de preoţi şi diaconi, iar la momentul pricesnei a rostit un înalţător cuvânt de învăţătură în faţa credincioşilor din Recea şi din localităţile învecinate. După Sfânta Liturghie, primarul Pavel Octavian a acordat IPS Justinian titlul de "Cetăţean de Onoare al Comunei Recea". La rândul său, IPS Justinian a acordat diplome de recunoştinţă consilierilor parohiali, corului şi altor ostenitori ai Bisericii. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit noua biserică de lemn din Parohia Vişeu de Sus - Valea Râului, din Protopopiatul Vişeu, unde a liturghisit şi a predicat. Preotul paroh Grigore Stetco a fost distins cu rangul de stavrofor, iar preotul misionar Ioan Stetco, cu rangul de sachelar. Binefăcătorii au fost răsplătiţi cu diplome de vrednicie, conform site-ului episcopiei.