Slujbe arhiereşti la Cârcea, Racoviţa de Vâlcea şi Vodiţa

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 19 Ianuarie 2014

Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare a adunat împreună sute de credincioşi olteni, veniţi la închinare în sfintele lăcaşuri, mai ales în chinoviile sau bisericile ce şi-au serbat hramul. Ierarhii au săvârşit Sfânta Liturghie la Cârcea, în judeţul Dolj, în localitatea Racoviţa de Vâlcea şi la Mănăstirea Vodiţa, în judeţul Mehedinţi.

În Arhiepiscopia Craiovei, Sfântul Antonie a fost prăznuit la Mănăstirea Cârcea, situată la câţiva kilometri de Craiova. În mijlocul obştei de măicuţe a fost prezent Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Şi alte două lăcaşuri de închinare din judeţul Dolj şi-au cinstit ocrotitorul. Este vorba de „Maica Precista de la Dud“, paraclis mitropolitan din Craiova, şi biserica Parohiei Leamna.

Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Biserica „Învierea Domnului“ a Centrului social-filantropic „Renaşterea Loviştei“ din comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Episcop Emilian a rostit un cuvânt de învăţătură în care a elogiat viaţa şi lucrarea ascetică a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, unul dintre cei mai mari asceţi ai istoriei creştinismului, socotit şi începătorul vieţii monahale. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de maici de la Mănăstirea „Pogorârea Duhului Sfânt“ - Blănoiu.

La sărbătoare au participat ctitorul aşezământului, preotul Ioan Comăneci, stareţii şi părinţii călugări de la mănăstirile „Sfinţii Trei Ierarhi“ - Gruiul Lupului şi Obârşia Lotrului, precum şi pelerini din eparhie.

O ctitorie nouă în Arhiepiscopia Râmnicului

Centrul social-filantropic „Renaşterea Loviştei“ - Racoviţa se află pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, de la Călineşti - Cornetu (DL) ramificaţie la stânga, în comuna Racoviţa, sat Copăceni, pe Valea Băiaşului, situată la altitudinea de circa 600 m. Piatra de temelie pentru aşezământ, precum şi pentru noua biserică cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Cuvios Ioan Iacov Hozevitul“ a fost pusă la data de 23 iunie 2013, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, de către Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Ctitorii aşezământului sunt familia Vasile Frank şi Carmen Timiş şi preotul Ioan Comăneci.

Pe exterior biserica este împodobită cu picturi neobizantine executate de pr. Ioan Comăneci şi maicile de la Mănăstirea Blănoiu, cu catapeteasmă sculptată în lemn de stejar şi pardoseală placată cu marmură. Toate lucrările s-au executat în 3 luni şi 15 zile efective de lucru, sub oblăduirea şi directa supraveghere a IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi a PS Emilian Lovişteanul, avându-l coordonator atât al lucrărilor construcţiei, cât şi din punct de vedere duhovnicesc pe preotul iconom stavrofor Ioan Comăneci.

Prăznuirea Sfântului Antonie cel Mare la mănăstirea mehedinţeană Vodiţa

Mănăstirea mehedinţeană Vodiţa, ctitorie a Sfântului Cuvios Nicodim, a îmbrăcat straie sărbătoreşti. În ziua prăznuirii Sfântului Antonie cel Mare, chinovia de pe Valea Vodiţei şi-a cinstit după cuviinţă ocrotitorul. Praznicul sfântului a început încă de joi seara, când în bisericuţa sfântului aşezământ monahal a fost săvârşită slujba Vecerniei mari unită cu Litia. În ziua sărbătoririi sfântului, la vechea vatră monastică a poposit Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, cel care în 1990 avea să reînfiinţeze cinstitul aşezământ după câteva veacuri de ruină. Cu ocazia hramului, ierarhul mehedinţean a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, PS Nicodim a evocat personalitatea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, organizatorul monahismului răsăritean. Preasfinţia Sa a arătat că Sfântul Antonie este deopotrivă ocrotitor al călugărilor şi al credincioşilor ce îl cinstesc sau îi poartă numele. La finalul slujbei, episcopul a felicitat cu prilejul onomasticii pe doi dintre slujitorii Bisericii, preotul Antonie Toader, parohul de la Banoviţa şi părintele arhidiacon Adrian Antonie Olarean, slujitor la Catedrala episcopală din Drobeta-Turnu Severin.

Părintele şi „patriarhul tuturor anahoreţilor creştini“

Despre viaţa Sfântului Antonie cel Mare a scris discipolul său, Sfântul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei. De la el aflăm că preacuviosul părinte se trăgea dintr-o familie înstărită, fiind originar dintr-un sat din Egiptul Mijlociu. După moartea părinţilor, pe la vârsta de 18-20 de ani, a vândut averea moştenită, a împărţit câştigul săracilor şi, la chemarea lui Dumnezeu, a părăsit lumea, mergând în pustie. Aceasta s-a întâmplat pe la anii 270 după Hristos (în „Filocalia“, vol. 1, Bucureşti, 2008 , p. 7). Prima experienţă ascetică se consumă lângă localitatea natală, urmând ca Sfântul Părinte să îşi îndrepte paşii spre pustie. Pentru el deşertul reprezenta, ca şi pentru înaintaşii săi, o zonă redutabilă, un tărâm al puterilor potrivnice. După fiecare victorie asupra vrăjmaşului, paşii săi înaintau tot mai mult în inima pustiei, unde de fiecare dată asalturile erau tot mai mari, tot mai grele. Deducem astfel că exista o strânsă legătură între anahoreză, retragerea în pustie şi atacurile vrăjmaşului diavol. Explicaţia este una logică: demonii îşi apără domeniul pe care îl au temporar în stăpânire şi nu suportă prezenţa aceluia care aduce aici rugăciunea. Spre oricare ar fi îndrăznit să se încumete a trăi în singurătate, vrăjmaşii nu au tăgăduit să trimită săgeţile patimilor şi gândurilor răutăţii. Pe avva Antonie l-au ameninţat în mod direct: „Pleacă din aceste locuri ale noastre, ce este între tine şi pustie?“ (Antoine Guillaumont, „Originile vieţii monahale“, Bucureşti, 1998, p. 106).

Dorinţa după singurătate l-a împins pe Sfântul Antonie să se retragă în munţii nisipoşi de pe malul drept al Nilului. Mai târziu a părăsit acest loc, lăsând aici numeroşi ucenici. S-a retras în apropiere de Marea Roşie, unde a murit în anul 356, mormântul său rămânând nedescoperit (Sfântul Atanasie cel Mare, „Vita Antonii“, p. 7).

Scrierile Sfântului Antonie

Dintre scrierile sale au ieşit la lumină până acum şapte scrisori, amintite fiecare în parte de Fericitul Ieronim. Ele au apărut de asemenea în mai multe traduceri: două în limba latină (prima redactată la anul 1516 de Symphorian Champerius, după un manuscris grec, iar a doua, tradusă după un manuscris arab) şi una în limba coptă, descoperită recent (Idem, p. 8). Cele 170 de capete menţionăm că sunt amintite de Nicodim Aghioritul şi aşezate în fruntea Filocaliei 1. Totuşi autenticitatea autorului nu este foarte sigură (Ibidem).