Slujbe arhiereşti la Catedrala mitropolitană din Iaşi
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi în această seară, de la ora 18:00, Denia Prohodului Domnului. Înalt Preasfinţia Sa a slujit ieri dimineaţă Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia în lăcaşul de închinare care adăposteşte moaştele Sfintei Parascheva. Aseară, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala mitropolitană din Iaşi. (C.C.)