Slujbe arhiereşti la mănăstirile Valea Budului şi Mălineşti
Metocul chiriarhal Valea Budului, judeţul Bacău, a fost sfinţit luni, 1 octombrie 2018, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. Tot în ziua sărbătoririi Acoperământului Maicii Domnului, sute de credincioşi au participat la hramul Mănăstirii Mălineşti din judeţul Vaslui.
Biserica Mănăstirii Valea Budului - Mărgineni, judeţul Bacău, a fost resfinţită luni, 1 octombrie 2018, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi consilieri din cadrul Centrului eparhial Roman, părinţi protopopi şi slujitori ai sfintelor altare din eparhie. Diaconul Adrian Grigoraş a fost hirotonit preot onorific pe seama Parohiei Luncani, Protopopiatul Bacău. IPS Ioachim a subliniat că la mănăstirea de la Valea Budului s-au întreprins în ultimii ani mai multe lucrări prin osteneala celor ce iubesc Biserica lui Hristos: „S-au făcut multiple lucrări de restaurare la acest chivot aşezat lângă cruce, pe colina aceasta frumoasă, care este supranumită «Meteora Bacăului». Îl rugăm pe Dumnezeu să vă dea acea pace, dar nu cea pe care o dau oamenii, ci acea pace care vine de la Hristos. Cosmosul întreg este pus sub semnul Sfintei Cruci, iar desfăşurarea activităţilor pe pământ nu este altceva decât acea bucurie pe care ne-o dăruieşte Maica Domnului din bucuria ei, pentru faptul că încercăm să rămânem cu rugăciunile ei şi sub acoperământul ei.
Această biserică este minunea Maicii Domnului şi minunea lui Dumnezeu care o săvârşeşte prin sfinţii Săi, sau prin cei care au responsabilităţi aici, pe pământ”. La finalul slujbei au fost oferite câteva distincţii principalilor ctitori fondatori şi înnoitori. Cu ocazia resfinţirii, toţi credincioşii prezenţi au avut binecuvântarea de a trece şi a se închina în Sfântul Altar.
PS Ignatie: „Maica Domnului este rugăciunea întrupată”
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit luni, 1 octombrie, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mălineşti din judeţul Vaslui. Numeroşi credincioşi au participat la slujba oficiată în altarul de vară al aşezării monahale. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Grigorie Palama”. După cum se arată pe site-ul Episcopiei Huşilor, în omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre prezenţa Maicii Domnului în viaţa omului credincios: „Avem nădejde că fiecare dintre noi, dacă ne rugăm Maicii Domnului, ea vine şi ne acoperă cu Acoperământul ei cel binecuvântat. Maica Domnului se arată omului credincios în rugăciune. Maica Domnului este rugăciunea întrupată. Viaţa ei a fost numai rugăciune”.
În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Octavian Simion a fost hirotonit diacon. La finalul slujbei, părintele consilier Vladimir Beregoi a dat citire mesajului Preasfinţitului Părinte Ignatie, intitulat „Referendumul pentru precizarea definiţiei familiei în Constituţia României, 6-7 octombrie 2018 - investiţie reală în viitorul familiei naturale şi al copiilor”. Preasfinţia Sa a insistat asupra importanţei participării la acest demers democratic, votul „DA” fiind un act de mărturisire publică a credinţei.