Slujbe arhiereşti la Tisa Silvestri şi la Huşi
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit duminică, 3 februarie 2019, la Mănăstirea Tisa Silvestri din judeţul Bacău. În aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Toma” din Huşi.
La Mănăstirea „Buna Vestire” - Tisa Silvestri din judeţul Bacău a fost oficiată duminică, 3 februarie 2019, Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor a mai făcut parte şi arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi duhovnicul acestui aşezământ monahal, care a dat citire mesajului Înaltpreasfinţitului Ioachim, special pregătit pentru Duminica a 32-a după Rusalii, numit „Să Îl primim pe Hristos cu bucurie ca Zaheu”. „Lui Zaheu, aparent, nu îi lipsea nimic: era bogat, îşi împlinise toate ambiţiile, însă, în sufletul său, era frământat, căci era în căutarea unui alt lucru pe care nu i-l putuseră oferi toate reuşitele sale. Era uimit de profetul din Nazaret, care învăţa pe oameni că averile trebuie adunate în cer, nu pe pământ, că cel care are două haine trebuie să dea şi celui care nu are, că omul nu trebuie să se îngrijească de confortul zilnic al hranei sau vestimentaţiei. Pacea şi seninătatea de pe chipul lui Iisus şi bucuria ucenicilor trăită în preajma Sa erau bogăţii care lui Zaheu îi erau străine”. La finalul Sfintei Liturghii, arhimandritul Pimen Costea a mulţumit în numele întregii obşti ierarhului, preoţilor şi tuturor credincioşilor pentru că s-au rugat împreună. A urmat sfinţirea noului magazin bisericesc cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi stropierea cu apă sfinţită a brutăriei şi cofetăriei închinate Sfinţilor Români. De asemenea, ierarhul a sfinţit magazinul „Sfântul Luca al Crimeei”, care are spre vânzare produse apicole, medical-naturiste şi creme dermatologice produse după reţete medicale de către personalul mănăstirii.
Binecuvântare arhierească în Parohia „Sfântul Toma” din Huşi
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit duminică, 3 februarie 2019, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Toma” din municipiul Huşi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părintele Marius-Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huşi, şi părintele paroh Marcel Miron. În omilia rostită cu acest prilej, ierarhul Huşilor a făcut referire la efectul pe care l-a avut întâlnirea cu Domnul Hristos asupra vameşului Zaheu: „Vameşul era tipologia omului corupt, a celui care cere întotdeauna mai mult decât este stabilit, pune mâna în buzunarul omului şi se îmbogăţeşte pe nedrept. Hristos are o întâlnire cu un asemenea om corupt, un om reprobabil din punct de vedere moral, chiar dacă din punct de vedere social, ca vizibilitate socială, vameşii ocupau un loc de frunte, fiind respectaţi de toţi, dar nu iubiţi. Hristos se întâlneşte cu un astfel de om şi îi schimbă radical viaţa. Judecata noastră diferă atât de mult de judecata lui Dumnezeu! Noi avem tendinţa de a-l menţine pe semenul nostru, cel puţin din punct de vedere mental, acolo unde credem noi că ar trebui să stea. Dacă ni se spune despre cineva că este păcătos, sau că este un om în care nu poţi avea încredere, noi vom rămâne la acea percepţie despre el, chiar dacă, într-un anume moment al vieţii, el se poate schimba”.
Părintele Episcop Ignatie a explicat că schimbarea totală a lui Zaheu a început din momentul în care L-a văzut pe Hristos: „Dumnezeu, când noi decidem să ne schimbăm viaţa în mod radical, nu cu jumătăţi de măsură, vine în casa noastră, vine în inima noastră şi stă aproape de noi. Dumnezeu nu gândeşte ca noi! Urcarea lui Zaheu în copăcel pentru a-L vedea pe Dumnezeu nu înseamnă altceva, din punct de vedere duhovnicesc, decât că el a decis să se smulgă din marasmul şi mocirla păcatului, să se ridice deasupra pentru a-L putea vedea pe Domnul. Când Hristos a intrat în casa lui Zaheu, a început spovedania acestuia şi cu ea, schimbarea. Dumnezeu ne-a chemat să ne rugăm pentru cei care duc o viaţă reprobabilă! Să avem fermitate în faţa păcatului, dar, în acelaşi timp, dacă eşti un creştin adevărat, te vei ruga pentru el, impulsul tău lăuntric va fi să îi ceri lui Dumnezeu să îl schimbe, să îi dea gând de îndreptare. Îl vei ajuta dacă te vei ruga pentru el! Harul rugăciunii tale va merge în inima acelui om, va lucra”. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Dănuţ Bejan a fost hirotonit diacon.