Slujbe de pomenire pentru eroii din decembrie 1989
Eroii români ai Revoluției din decembrie 1989 au fost comemorați ieri, 21 decembrie, la troiţa de la Cimitirul Eroilor Revoluţiei și la crucile din Piaţa Universităţii, în Capitală. Slujbele de pomenire au fost săvârșite de un sobor de preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor. Reprezentanții instituțiilor centrale ale statului, dar și cei ai asociațiilor de revoluționari au continuat ceremonialul cu momentul depunerii de coroane de flori la monumente închinate celor care au murit în Revoluția din 1989. Ceremonialul militar a fost îndeplinit de militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi din străinătate ale Patriarhiei Române sunt oficiate astăzi, 22 decembrie, după Sfânta Liturghie, slujbe de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.
O slujbă de pomenire este oficiată de la ora 12:00 și la Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie. În Bucureşti, slujbe de pomenire a eroilor din decembrie 1989 sunt oficiate astăzi la: Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), ora 9:00; troiţa de la Radio, ora 10:00; troiţa de la Televiziune, ora 11:00; troiţa Paraşutiştilor din curtea TVR, ora 11:30.
Slujbe de pomenire a eroilor din decembrie 1989 vor mai fi oficiate de asemenea la Monumentul Eroilor căzuţi la Revoluţie (bulevardul Timişoara, sector 6) şi la Monumentul Eroilor Jandarmi (Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”-Otopeni).
De asemenea, și la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi oficiază slujbe de pomenire.