Slujbe de pomenire pentru eroii revoluției în București
La monumentul din fața sediului Radiodifuziunii Române din București, ridicat în memoria celor care și‑au pierdut viața la revoluția din decembrie 1989, a fost săvârșită duminică, 22 decembrie, o slujbă de pomenire săvârșită de un sobor de preoți, condus de pr. Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mărturisește despre cinstirea eroilor că este un act de cult și de continuare a comuniunii dintre generații. În sufletul poporului român este un adevărat act de cultură cinstirea eroilor și poporul român simte, mărturisește și trăiește că iubirea este mai tare decât moartea. Astfel, în această atmosferă de rugăciune și de recunoștință am făcut pomenirea astăzi pentru cei 11 eroi căzuți în fața Radiodifuziunii Române din București. Rugăm pe Hristos Domnul să le aducă odihnă veșnică sufletelor adormiților eroi căzuți la revoluție și tuturor eroilor căzuți în toate timpurile și locurile”, a declarat părintele vicar eparhial Costel Burlacu pentru TRINITAS TV.
O ceremonie militară și religioasă a avut loc și la Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției din Piața Revoluției, la Radiodifuziunea Română, la Troița din fața Televiziunii Române și la Troița Parașutiștilor din curtea instituției.