Slujbe de sfințire a apei
În data de 19 ianuarie, Bisericile Ortodoxe care ţin calendarul iulian au prăznuit Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, între Bisericile Ortodoxe care sărbătoresc acest praznic cu 13 zile mai târziu se numără Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Sârbă, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă din Polonia şi mănăstirile din Sfântul
Munte Athos.
Potrivit tradiţiei, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a săvârşit slujba din Ajunul Bobotezei la râul Iordan, iar în ziua praznicului a slujit la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. La aceste slujbe au participat şi reprezentanţii celorlalte Biserici Autocefale la Ierusalim, printre care și părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.
Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie de Bobotează la Catedrala Epifaniei din Moscova. După Rugăciunea Amvonului, Preafericirea Sa a săvârşit Sfinţirea cea mare a apei în biserică, după care a adresat un cuvânt credincioşilor prezenţi. „Fie ca harul din care ne adăpăm în biserică să ne întărească în toate drumurile vieţii noastre, să ne ajute ca să nu mai facem greşeli, să ne îngrădească buzele atunci când trebuie să tăcem şi, dimpotrivă, să ne înflăcăreze duhul şi mintea atunci când trebuie să mărturisim pentru întoarcerea inimilor altor oameni către Dumnezeu. Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să vină asupra poporului şi patriei noastre!”, a spus Patriarhul Kiril.
La biserica trapeză din Lavra Pecerska, Ucraina, Dumnezeiasca Liturghie de Bobotează a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Onufrie, Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, după care soborul de clerici şi credincioşii au mers la izvoarele de apă ale Sfinţilor Antonie şi Teodosie, începătorii monahismului rusesc, unde s-a oficiat slujba Aghesmei Mari. Apele acestor izvoare se varsă în râul Nipru. În alte părţi ale Rusiei şi Ucrainei, slujba Aghesmei Mari a fost săvârşită la râuri şi lacuri, aşa cum s-a întâmplat în regiunea ucraineană Rivne. Acolo, protosinghelul Gherman Kulakevici a sfinţit apa în lacul de lângă localitatea Mali Jitin, regiunea Rivne.
Patriarhul Catolicos Ilie al II-lea al Întregii Georgii a devenit naşul de botez a peste 650 de copii în ziua Bobotezei, imediat după Sfânta Liturghie de la Catedrala „Sfânta Treime” din Tbilisi. Botezul copiilor a fost săvârşit de mai mulţi preoţi înlăuntrul sfântului locaş, iar slujba Aghesmei Mari în curtea catedralei din Tbilisi.
Boboteaza a fost prăznuită pe 19 ianuarie și în Sfântul Munte Athos. În Mănăstirea Xenofont, părintele stareţ Alexie l-a invitat la acest mare praznic pe Înaltpreasfinţitul Părinte Varnava de Neapolis şi Stavropolis, din Grecia. La slujba praznicului a participat şi şeful Poliţiei elene a Sfântului Munte, Iosif Iosifidis.