Slujbe închinate Maicii Domnului, la Alba Iulia

Data: 04 August 2017

În prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a participat la slujba Vecerniei mici și a Paraclisului Maicii Domnului, săvârșite în Catedrala Reîntregirii. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor la finalul slujbei, ierarhul a spus: „A început Postul Adormirii Maicii Domnului, un sezon liturgic plin de binecuvântări cerești. Este un prilej providențial, sau un privilegiu pentru noi, ca în această perioadă să vorbim despre Maica Domnului cu recunoștință și să înțelegem mai adânc rolul formidabil pe care l-a avut în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Din ziua de Rusalii, strănepoata regelui David sau Maria din Nazaretul Galileii, devine Maica Bisericii, și în această calitate veghează neîncetat asupra noastră cu o grijă maternă și ne ajută mereu să ne menținem conștiința de creștini și apoi să dobândim mulțime de daruri de la Hristos, Fiul ei biruitor și Capul Bisericii”. În perioada postului, în bisericile din Eparhia Alba Iuliei se săvârșește zilnic slujba Paraclisului Maicii Domnului, urmată de prezentarea unor meditații duhovnicești despre icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.