Slujbe la biserica românilor din Zagreb, Croația

Data: 02 Martie 2022

Pomenirea celor adormiți (Moșii de iarnă) și Duminica Lăsatului sec de carne (Înfricoșă­toarei Judecăți) au fost marcate prin slujbe și în comunitatea românilor din Zagreb, Croația.

„Evanghelia duminicii ne pre­gătește pentru Postul Mare prin aducerea aminte că la finalul vieții noastre vom fi responsabili și vom da socoteală în fața Mântuitorului pentru faptele noastre. În acest sens, Sfânta Evanghelie ne indică faptele milei prin care fiecare poate dobândi binecuvântarea lui Dumnezeu: să-i oferim hrană celui flămând, apă celui însetat, haină celui gol, să trecem pe la cei bolnavi și să cercetăm pe cei întemnițați. În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru încetarea războiului și pace în lume. La slujbă au participat Constantin Mihail Grigorie, ambasadorul României la Zagreb; Carmen Florea, ministru consilier al ambasadei, și Alina Dobrescu, președinta Asociației Românilor din Croația”, ne-a transmis părintele Nicolae Ceruță, slujitorul comunității românești din Zagreb.

După Sfânta Liturghie a fost săvârşită Taina Sfintei Cununii pentru Adela-Luminţa şi Michail, doi membri ai comunităţii.