Slujbe misionare în Protopopiatul Târgu Neamţ
Preoţii care fac parte din Cercul misionar-pastoral Numărul 5 din Protopopiatul Târgu Neamţ s-au reunit în primele cinci duminici din Postul Mare în parohiile Vânători, Filioara, Agapia, Văratec şi Valea Seacă. La aceste întruniri, care au fost precedate de Taina Sfântului Maslu, s-au susţinut referate prin care s-au prezentat teme specifice perioadei Postului Mare. După cum ne-a relatat pr. Dumitru Irina, de la parohia Filioara, la aceste cercuri pastorale au participat numeroşi credincioşi. (C.C.)