Slujbe speciale la cumpăna dintre ani şi de Anul Nou la Slobozia

Data: 30 Decembrie 2010

În noaptea dintre ani, la Catedrala Episcopală "Înălţarea Domnului" din Slobozia, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, va oficia o slujbă de priveghere în cadrul căreia se vor rosti rugăciuni speciale de mulţumire pentru darurile lui Dumnezeu din anul care se va încheia, dar şi cereri de binecuvântare şi ajutor pentru anul care va începe. Programul va începe la ora 23.30 când Preasfinţia Sa, înconjurat de părinţi consilieri, slujitori şi ostenitori ai Catedralei Episcopale va săvârşi Slujba Miezonopticii, urmată la ora 24.00 de Slujba de Te Deum pentru începerea noului an. În prima zi a noului an, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte "Tăierea împrejur cea după trup a Domnului" şi "Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei", Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală "Înălţarea Domnului" din Slobozia. Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor