Slujind în lumina Cuvântului
Aniversarea unei persoane nu este expresia unei contabilități, a unei statistici sau a performanțelor de orice natură, din ultimul an sau dintr-o perioadă definită de timp, cât prilejul binecuvântat al mulțumirii, al unui răgaz care aduce în prim-plan recunoștința față de Dumnezeu, îmbrățișarea părintească, odihna, tihna, ca apoi viața să reintre în firescul ei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlineşte, la 30 septembrie, 19 ani de slujire a Mântuitorului Hristos și a Bisericii Ortodoxe străbune în această demnitate.
Știm din istoria Bisericii că această slujire, ca patriarh al unei Biserici autocefale, a apărut într-un context istoric foarte precis, din perioada Imperiului Bizantin, perioadă care a ajutat Biserica în organizarea ei administrativă. În tradiția răsăriteană nu a fost niciodată o supremație de orice natură - îndeosebi ierarhică sau harică a patriarhului, ci, dimpotrivă, au primat, dacă putem spune așa, cuvintele Mântuitorului Hristos, Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru (Marcu 10, 43), care nu pun pe primul plan o dorință, de cele mai multe ori, egoistă, o fugă după putere, cât calitativ autoritatea derivă din slujire, iar cel care slujește are în sine, în mod tainic, chipul părintelui. Păstrând proporțiile, aș dori să amintesc doar un detaliu cunoscut în Cartea de ceremonii, așadar în tot ceea ce însemna protocol și diplomație în Imperiul Bizantin. În cadrul ceremoniei de încoronare, noului împărat bizantin i se amintea brusc, printr-un obiect ținut în mână, akkakia, sau printr-o întrebare - să-și aleagă culoarea pietrei funerare, că toate sunt trecătoare, inclusiv slava și autoritatea pe care începea să le guste și de care se va bucura cât va fi la conducerea imperiului. De ce acest lucru? Pentru că a conduce, a fi la cârmă înseamnă, de fapt, să slujești. Înseamnă să te îngrijești. Înseamnă să fii părinte.
Gândul Domnului pentru slujitorii Lui
Sfântul Apostol Pavel le amintea locuitorilor din Corint de o expresie, și anume gândul Domnului: Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos (1 Corinteni 2, 16). Ca un arc peste timp, și noi vedem gândul Domnului, față de credincioșii români din țară și de pretutindeni organizați în cadrul Patriarhiei Române.
Ce a simțit, ce a gândit, ce emoții a trăit când, în grabă, a plecat de la Iași la București, seara, la finalul lunii iulie 2007, pentru că aceasta era îndatorirea firească de îndată ce am aflat, cu toții, de trecerea la Domnul a Părintelui Patriarh Teoctist doar Preafericirea Sa știe. Fără a căuta emoții sau sentimente, sunt convins că a simțit că în continuare va trebui să-I slujească Domnului. Vremea este ca Domnul să lucreze, spune diaconul înainte de începutul Sfintei Liturghii. Vremea era ca gândul Domnului să lucreze și să cheme pe Preafericirea Voastră la slujirea Lui din demnitatea de Patriarh.
Dacă e să privim înapoi, puține lucruri din prezent ne reamintesc de anul 2007, de visurile și năzuințele societății de atunci. Unele sunt palpabile - Catedrala Națională, grija față de familie - anul 2026 fiind Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar, iar altele sunt pe cale să se înfăptuiască și să rodească. Este cunoscut atașamentul Preafericirii Sale nu doar în sens afectiv, cât al slujirii și dăruirii față de familie și față de educație și amintesc, în treacăt, programele „Alege Școala!” și „Hristos împărtășit copiilor” prin care copiilor li se dăruiește atât posibilitatea de a merge la școală, mai ales în cazul celor defavorizați, cât li se împărtășește credința, devenind și ei fii ai lui Avraam, părintele credinței.
Autoritatea reală vine din dăruirea de sine
Mărturia mea, pe baza a ceea ce am văzut, din țară, dar și din afara ei, în acești ani de slujire a Preafericirii Sale ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, e autoritatea nu în sens coercitiv, ci, dimpotrivă, în sensul paternității în care copilul își ascultă firesc părintele, iar părintele își sprijină, cu timp și fără timp, copiii să crească. Veghează asupra lor, le dăruiește tot ceea ce și el a primit ca talant și a înmulțit în slujirea Lui. Am trăit, și sunt convins că sunt în asentimentul tuturor ierarhilor din Sfântul Sinod, autoritatea nu în sensul primatului simbolizând autoritatea, puterea, coerciția, ci în primatul slujirii, al ascultării, al urechii, al simțurilor care caută nu fața omului, ci inima lui. Am simțit mereu autoritatea slujirii cu timp și fără timp, a perspectivei că tot ceea ce este făcut astăzi, hic et nunc, este făcut spre slava Domnului, fără a amâna.
Am simțit nu doar de când slujesc ca ierarh Biserica străbună grija părintească a Preafericirii Sale pentru românii care locuiesc vremelnic sau definitiv în afara granițelor țării noastre. O grijă care s-a manifestat prin rugăciune, prin sfat, prin tot ceea ce înseamnă părinte și pentru cei care și-au luat zborul, dar nu și-au uitat rădăcinile. Căci Părintele Patriarh Daniel îi are în vedere mai ales pe copiii născuți și educați aici, în diaspora, care, în cele mai multe cazuri, trăiesc într-o societate profund secularizată, dar care își hrănesc ființa cu hrana cea nepieritoare, Sfintele Taine, în bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române. Preafericirea Sa a trăit o bună perioadă de timp în afara României, s-a pregătit intelectual, dar și sufletește pentru a-i sluji Domnului și știe bine ce înseamnă depărtarea de casă. În același timp, cu neîncetată rugăciune și grijă părintească ne amintește că, slujindu-I Mântuitorului Hristos și Bisericii Sale, trăim de fapt un nou înțeles al expresiei ubi bene, ibi patria - unde-L slujesc pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și Bisericii Sale, acolo este casa mea.
Recunoștință pentru purtarea de grijă
Îmi vin în minte cuvintele psalmistului David, care se întreba cum va putea răsplăti Domnului pentru toate? Voi primi slujirea pe care mi-ai încredințat-o Doamne, ar spune psalmistul, deși ea, la prima vedere, pare doar fastuoasă și îmbietoare, pentru ca slujindu-ți Ție să pot primi la rândul meu mântuirea. Voi primi paharul Sfintei Euharistii, al jertfei și dragostei Tale, Doamne, pentru că Tu, Doamne, m-ai chemat să administrez cele ce nu sunt ale mele1. M-ai chemat, Doamne, la slujirea Ta, la mucenicia pentru Tine, la un alt fel de viață monahală pentru a împlini ascultarea și făgăduința de a mă dărui Ție. La rândul nostru, cum vom mulțumi Domnului pentru slujirea Preafericirii Sale? Cu recunoștință, ar fi doar omenesc! Cu rugăciune, de abia am împlini ce se cuvine, de altfel, să facem. Cu fiasca și frățeasca ascultare, pe de o parte, și nădejdea că a Vă avea ca părinte înseamnă grija Domnului față de poporul său, neuitând, de fapt, că noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi (1 Ioan 4, 19).
În aceste momente aniversare, rog pe Bunul Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sfinților Proroci Daniel și Ilie și ale Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae să primească slujirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca o tămâie și jertfă bineplăcută Lui spre buna viețuire și mântuire a credincioșilor încredințați spre păstorire.
Întru mulți ani, Preafericirea Voastră!
Notă:
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, volumul al II-lea, Omilia 80, 3, traducere din limba greacă veche de Maria-Iuliana Rizeanu și Mihai Grigoraș, note de Mihai Grigoraș, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, Serie Nouă, vol. 18, Editura Basilica, București, 2019, p. 364.