Slujire a Episcopului Hușilor în Parohia Draxeni

Data: 10 Noiembrie 2023

Joi, 9 noiembrie 2023, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, Părintele Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Draxeni, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul hramului sfântului lăcaș.

Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Vasile Macsim.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic al Seminarului Teologic din Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre atitudinea duhovnicească în fața nedreptăților.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l‑a hirotonit întru preot pe diaconul Constantin Stoleri, pe seama Parohiei Draxeni.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a sfințit noile clopote ale bisericii din Draxeni și a oferit, în semn de prețuire, distincții de vrednicie celor care au sprijinit achiziționarea acestora.