Slujire ahierească la mănăstirea vasluiană Fâstâci
Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Fâstâci, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul întâlnirii anuale a stareților, starețelor și duhovnicilor așezămintelor monahale din Episcopia Hușilor.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, și părintele Zaharia Curteanu, starețul Mănăstirii Alexandru Vlahuță și exarh al mănăstirilor din Episcopia Hușilor.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre duhul transmis de cuvintele Domnului Hristos, cuprinse în Sfânta Scriptură.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ionuț Andrei Hurdubae, pe seama Capelei „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.
La finalul slujbei, într-un cadru festiv, ierarhul Hușilor l-a hirotesit întru arhimandrit pe părintele Filip Mercaș, starețul Mănăstirii Mălinești.
Tot în acest context, Preasfinția Sa i-a omagiat pe cei mai vârstnici, șase viețuitori, din cadrul mănăstirilor eparhiei, felicitându-i pentru râvnă, statornicie și pilda viețuirii.