Slujire arhierească de Anul Nou la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria
Sosirea Noului An calendaristic 2023 a fost întâmpinată cu rugăciune de mulțumire și cu bucurie și la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, atât la ceasul trecerii dintre ani, cât și în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, care coincide cu praznicul împărătesc al Tăierii împrejur cea după trup a Domnului.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și slujba de Te Deum, împreună cu un sobor de clerici, format din părintele protosinghel Visarion Tuderici, secretarul eparhial, părintele Teodor Marc, parohul catedralei și consilierul economic al episcopiei, și arhidiaconul Emanuel Văduva. La rugăciunile de la miezul nopții s-au mai adăugat în sobor și alți părinți din Permanența Consiliului eparhial: părintele arhimandrit Calinic Covaci, consilierul administrativ bisericesc al episcopiei, și părintele Florin Olteanu, consilierul cultural al episcopiei și paroh la Chitighaz, informează Biroul de presă al eparhiei.
La Sfânta Liturghie de Anul Nou au participat credincioși români din Giula, dar și din România, aflați în trecere prin oraș, precum și oficialități.
Cei care s-au pregătit, au fost împărtășiți la momentul potrivit cu Sfintele Taine, iar la final, părintele paroh Teodor Marc, potrivit obiceiului, a prezentat darea de seamă cu activitatea Parohiei Giula Mare din anul 2022, cu realizările mai importante și bugetul parohiei, dar și obiectivele propuse pentru noul an, între care se numără și realizarea unei capele mortuare noi, la cimitirul din Giula Mare.
Slujbă de pomenire pentru roaba lui Dumnezeu Maria Drincec
În seara zilei de Anul Nou, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan împreună cu părinții și maicile de la Centrul eparhial și cu protopopul de Giula au participat la o slujbă de pomenire, săvârșită în paraclisul episcopal din Oradea, pentru odihna sufletului roabei lui Dumnezeu Maria Drincec, care a trecut la cele veșnice în data de 31 decembrie 2022, la venerabila vârstă de 90 de ani - mama Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei. Între anii 1999-2007 Preasfințitul Părinte Sofronie a fost cel dintâi chiriarh al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, fiind ales ulterior episcopul Oradiei, pe care o conduce până în prezent. La sfârșitul slujbei Parastasului, Preasfințitul Părinte Siluan a rostit un cuvânt de mângâiere pentru ierarhul Oradiei și de apreciere pentru viața jertfelnică a răposatei. Prohodirea mamei PS Părinte Episcop Sofronie va avea loc astăzi, 3 ianuarie 2023, de la ora 14:00, la biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din Arad, Parohia Șega II, și va fi oficiată de către un sobor de ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.