Slujire arhierească în catedrala din Bârlad

Data: 19 Martie 2025

În Duminica a 2-a din Postul Mare, 16 martie, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Grigorie Palama”, din municipiul Bârlad.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri și inspectori de la Centrul eparhial Huși, părinți protopopi din eparhie, alături de părintele paroh Ciprian Aurelian Tacu.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, ierarhul Hușilor a arătat că, potrivit învățăturii Sfântului Ierarh Grigorie Palama, omul, creat de Dumnezeu pentru a se împărtăși de lumină, poate, prin pocăință și rugăciune, să devină lumină: „Așa ne educă pe noi Domnul, prin pocăinţă - cu multă milă, pentru ca în felul acesta noi să ne corectăm viaţa. Cu cât pocăinţa este mai profundă - adică să conștientizăm neputinţele și păcatele care ne locuiesc, cu care ne luptăm și de care vrem să ne debarasăm -, cu atât începe să înmugurească, să se nască și să rodească în inima omului rugăciunea. Starea de smerenie a omului atunci când păcătuiește este tot o rugăciune. Ne asigură de aceasta Sfântul Grigorie Palama. Acel suspin al fiinţei noastre, că am gustat ceea ce este amar și ne poate face rău, este o rugăciune. Probabil de aici s-a inspirat și Părintele Arsenie Papacioc atunci când a spus că «orice suspin al omului este o rugăciune»”.

Preasfinția Sa a amintit de rugăciunea din toată ființa, fără cuvinte, a mamei profetului Samuel și a explicat ce înseamnă, în mod real, liniștea ca rod al pocăinței și rugăciunii.