Slujire arhierească în localitatea tulceană Slava Rusă

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 31 Martie 2025

Credincioșii Bisericii „Sfântul Dimitrie” din localitatea tulceană Slava Rusă l-au avut în mijlocul lor duminică, 30 martie, pe Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, ne-a transmis pr. Felix Neculai, consilier eparhial. 

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit în Duminica a 4-a din Postul Mare: „Minunată și plină de miez duhovnicesc a fost pericopa evanghelică din această duminică. Ne-a arătat puterea credinței și lucrarea mântuitoare și sfințitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Ca pe o scară duhovnicească, a Sfântului Ioan Scărarul, ne-am urcat astăzi, clerici și credincioși, în această micuță parohie din Slava Rusă și am adus slavă lui Dumnezeu, mulțu­mindu-I pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra credincio­șilor de aici, rugându-L să ne ajute și să ne binecuvânteze în continuare. Îl rugăm pe Mântuitorul să ne întărească și nouă credința să luptăm împotriva patimilor, a lucrărilor celui rău și, în același timp, să ne pregătim pentru sărbătoarea Sfintelor Paști”. 

La final, părintele paroh Lucian Crâșmaru i-a mulțumit Preasfinți­tului Părinte Visarion pentru slujire și binecuvântare. 

Biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie” din Slava Rusă a fost construită în anul 1934.