Slujire arhierească în oraşele suedeze Borås şi Jönköping
Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit sâmbătă, 28 noiembrie, Taina Sfântului Maslu, în parohia românească din orașul Borås, Suedia, iar duminică, 27 noiembrie, a slujit Sfânta Liturghie în parohia românească din orașul Jönköping cu hramurile "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfinţii Cuvioşi Daniil Sihastrul şi Paisie de la Neamţ". "Ne-am bucurat duhovnicește că am reușit să fim în comuniune de rugăciune în două vechi comunități românești din Suedia, unde frații noștri români s-au stabilit de peste 50 de ani. După înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord au fost rânduiți aici să slujească permanent doi preoți tineri și inimoși, care împreună cu credincioșii noștri dau bună și dreaptă mărturie în aceste ținuturi scandinave. Totodată, la Jönköping am adus cinstire și Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, sărbătorit în această lună, fiind unul dintre ocrotitorii acestei parohii, dar și Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și Ocrotitorul Episcopiei noastre Ortodoxe Române a Europei de Nord, pe care îl sărbătorim în aceste zile. Când s-a înființat Episcopia noastră, PF Părinte Patriarh Daniel ne-a recomandat cu bucurie să-l avem ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei care să ne îndemne permanent la o viețuire sfântă și misionară și la o trăire mărturisitoare a credinței noastre. Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei au continuat astăzi la Centrul eparhial când am săvârșit împreună cu preoții noștri de la parohiile românești din Stockholm Taina Sfântului Maslu, iar la sfârșitul acestei slujbe părintele Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Alba-Iulia, a susținut o conferință cu tema "Sfântul Apostol Andrei - model de viețuire și mărturisire creștină în lumea de azi"", ne-a declarat Preasfinţitul Episcop Macarie.
Programul manifestărilor duhovnicești organizate de Episcopia Europei de Nord cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie) și a sărbătoririi Zilei Naționale a României (1 decembrie), continuă miercuri, 30 noiembrie, la Centrul eparhial din Stockholm cu slujba Ceasurilor, Acatistul Sfântului Apostol Andrei și Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, urmate de Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord. După slujbă, va avea loc lansarea revistei eparhiale "Candela Nordului", urmată de Agapa creștină. Joi, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, la Paraclisul Centrului eparhial se va săvârşi, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Macarie împreună cu un sobor de preoţi, urmată de la ora 11:00, cu slujba de Te-Deum.