Slujire arhierească în Parohia Cârna - Dolj
Câteva sute de credincioşi s-au rugat la Sfânta Liturghie, în cea de-a 32-a Duminică după Rusalii, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Cârna, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj. Sfânta slujbă a fost săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit textul pericopei evanghelice duminicale (Luca 19, 1-10), despre întâlnirea lui Zaheu vameşul cu Mântuitorul Iisus Hristos: „Dorinţa fierbinte de a-L vedea pe Dumnezeu, hotărârea de a se îndrepta şi a repara nedreptăţile făcute semenilor săi şi milostenia l-au înălţat către cer pe Zaheu, iar Mântuitorul Hristos a dat verdictul de Judecător suprem: «Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia...» (v. 9). Iată cum, în faţa Judecătorului celui veşnic, Zaheu câştigă Împărăţia cerurilor înaintea celor care se considerau mult mai buni şi mai drepţi decât el, ca mulţi dintre noi, care ne considerăm deseori mai buni decât alţii fără să cântărim cu atenţie faptele noastre. De aceea, nevoie este să strigăm către Dumnezeu, ca şi celălalt vameş pe care îl cunoaştem dintr-un alt text evanghelic: «Dumnezeule, milostiv fi mie, păcătosului!» (v. 13). Precum Zaheu vameşul, şi noi venim la sfânta biserică pentru a-L întâlni pe Dumnezeu şi a-L duce acasă la noi. Vom reuşi aceasta dacă vom avea milostenia, dorinţa de îndreptare şi mai ales dragostea faţă de semeni şi de Dumnezeu pe care le-a avut Zaheu. Pentru că, mai înainte de a se hotărî să îndrepte răul făcut semenilor, mai înainte de a fi milostiv cu cei săraci, Zaheu a dăruit inima sa lui Dumnezeu. Dacă nu şi-ar fi dat întâi inima, hotărârea lui de a-şi schimba viaţa nu ar fi avut efect, deoarece milostenia, ca orice faptă bună de altfel, este rodul dragostei venite dintr-o inimă curată, dăruită întru totul lui Dumnezeu. Este acesta un îndemn şi pentru noi să dăruim inimile noastre, să dăruim întreaga noastră viaţă lui Dumnezeu spre a o aşeza în Împărăţia cea veşnică a cerurilor, atunci când vom pleca de pe acest pământ”, a spus IPS Irineu.
Parohia Cârna se află dispusă în sud-vestul judeţului Dolj, în apropierea lacului Bistreţ din Lunca Dunării, la circa 60 km de Craiova. Prima biserică din cărămidă a fost construită în anul 1856 pe locul unde se află astăzi şcoala generală. Spaţiul devenind în scurt timp impropriu, s-a ridicat actuala biserică închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe locul unei vechi biserici de lemn. Sfântul locaş, construit în formă de cruce, cu pictură în stil bizantin, a fost sfinţit în anul 1898 de către Episcopul Atanasie al Râmnicului. Biserica a fost renovată de mai multe ori, ultimele reparaţii au vizat refacerea exteriorului, casa parohială şi construirea unei noi clopotniţe. În prezent, comunitatea de credincioşi din Cârna este păstorită de preotul paroh Lucian Cioboată.