Slujire arhierească în Parohia Oanțu, Neamț
În Duminica a 3-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din localitatea Poiana Oanțu, județul Neamț.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți în care a explicat care este chemarea creștinului în această viață: „Sfinții nu au fost oameni care și-au adăugat nevoințe, căutând nefericirea în această lume, ci au fost oameni ale căror suflete s-au umplut de Dumnezeu. Astfel au dus și durerile, și chinurile, și crizele pe care le-au avut în viața aceasta. Creștinul nu este chemat să caute nici boala, nici sărăcia, nici nedreptatea, dar atunci când inima lui este întărită în credință, nimic din toate acestea nu îl pot speria și nu îl pot întoarce din drum, ci rămâne statornic în ceea ce Dumnezeu a pus în el. Atât timp cât omul cu smerenie își asumă cuvântul lui Dumnezeu, viața lui trebuie să fie o viață a bucuriei și a fericirii precum spune Domnul: «Fericiți sunt toți cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el»”.
Ca răsplată pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, pr. paroh Costel Gheorghiescu a fost hirotesit întru iconom stavrofor.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Nichifor, împreună cu preoții și credincioșii prezenți, a mers în curtea sfântului lăcaș, unde a avut loc slujba de binecuvântare a casei de prăznuire.