Slujire arhierească în Parohia Revetiş
Sute de credincioşi au participat duminică, 22 mai, la slujba de sfinţire a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Protopopiatul Sebiş al Arhiepiscopiei Aradului. Slujba a fost oficiată de IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a săvârşit apoi slujba Sfintei Liturghii.
IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Evangheliei din Duminica a V-a după Paşti şi importanţa Sinodului al II-lea Ecumenic pentru noi, creştinii ortodocşi, în mărturisirea noastră de credinţă, în această duminică fiind pomeniţi şi Sfinţii Părinţi care au participat la acest sinod. La timpul slujbei, toţi credincioşii au intrat în Sfântul Altar, au sărutat Sfânta Masă, Evanghelia şi Sfânta Cruce. Potrivit tradiţiei, doar la târnosirea unei biserici toţi credincioşii, bărbaţi, femei, tineri şi copii, au posibilitatea să intre în Sfântul Altar pentru a se închina. Biserica din Parohia Revetiş, Protopopiatul Sebiş, judeţul Arad, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost construită între anii 1890 şi 1891, prin strădania vrednicului preot paroh Lazăr Dobrei şi a tuturor enoriaşilor localnici. Lăcaşul de cult este în formă de navă, pe fundaţie de piatră, din cărămidă, acoperită cu tencuială cu stropi. Exteriorul este tencuit cu stropi, iar interiorul este pictat în tehnica fresco de pictorii bisericeşti Radu Jitariu şi Alexandrina Jitariu din Arad. Iconostasul şi stranele sunt din lemn de stejar, sculptura fiind executată de meşterul Mircea Vasile din Sighetu Marmaţiei. Cheltuielile pentru lucrările de renovare, pictură, confecţionarea catapetesmei, a stranelor, tronurilor, candelabrelor, prapori, veşminte şi toate cele necesare cultului s-au făcut din donaţiile credincioşilor, îndemnaţi de preotul paroh Mihai-Dorel Radeş, sprijinit de membrii Consiliului Parohial şi cu sprijin financiar din partea Consiliului Judeţean Arad şi a altor instituţii. Mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, credincioşii, membrii Consiliului şi Comitetului Parohial, în frunte cu preotul paroh, dorind împlinirea rânduielilor bisericeşti privind sfinţirea lăcaşului de cult, au cerut târnosirea bisericii pe 22 mai 2011, dorinţa fiindu-le împlinită de către IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prin aşezarea Sfintelor Moaşte şi a Icoanelor Sfinţilor Evanghelişti în masa Sfântul Prestol şi săvârşirea Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, împreună cu părintele Ioja Beni, protopop de Sebiş. Deşi veniturile celor 80 de familii sunt reduse, credincioşii sprijină cum pot lucrările la biserica lor, sfinţirea sfântului lăcaş reprezentând încununarea celor cinci ani de jertfă şi strădanie neîntreruptă pentru înfrumuseţarea bisericii. De asemenea, în Parohia Revetiş se desfăşoară o bogată activitate pastoral-misionară şi social-filantropică. După ce a văzut ridicată biserica înfrumuseţată, părintele paroh acordă acum şi mai mult timp construcţiei bisericii din sufletele credincioşilor, îndemnându-i pe fiecare în parte să fie un model pentru comunitate, prin faptele de zi cu zi. La finalul Sfintei Liturghii preotul paroh Mihai-Dorel Radeş a fost hirotesit întru treapta de sachelar.