Slujire arhierească în parohia românilor din Halle, Germania
Parohia ortodoxă română din Halle, Germania, ocrotită de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi Sfântul Mucenic Mauriţiu, şi-a sărbătorit sâmbătă, 21 iulie, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurat de un sobor de slujitori din care a făcut parte şi părintele paroh Teodor Mustea.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre pilda vieții Sfântului și slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, ca model pentru râvna creștinilor de pretutindeni și din toate timpurile. „El a fost marcat de păcatul care exista în societate în timpul vieții lui, păcat pe care l-a mustrat în persoana regelui Irod din vremea aceea, care promova închinarea la idoli, desfrâul și lăcomia. Sfântul Proroc Ilie n-a îngăduit să vadă lucrurile acestea și a avut curajul să-l mustre pe împărat în față. Pentru atitudinea lui, a trebuit să ducă o viață în retragere, de multe ori chiar în ascundere față de ceilalți. Dar râvna lui era pentru bine, pentru ca întregul popor să se întoarcă la slujirea lui Dumnezeu, la o viață după voia lui Dumnezeu. Aceasta era lupta prorocului Ilie și pentru aceasta și-a asumat un fel de martiriu impus de împăratul Ahab și împărăteasa Izabela, pe care i-a mustrat. Ca să îndrepte poporul Israel, a trăit și a activat. Vedem în exemplul prorocului Ilie cam cum ar trebui să fie râvna noastră astăzi”, a spus Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul.
Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Mucenic Mauriţiu” din Halle, Germania, a fost înființată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în anul 2017. În prezent, parohia numără 80 de familii ortodoxe declarate, printre care sunt germani, ruși, greci și polonezi. Sfintele slujbe se oficiază în biserica de pe strada Willy Dolgner Str. 1, Halle-Saale (Mötzlich), Germania.