Slujire arhierească în Parohia Săbolciu, Oradea

Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 16 Iunie 2021

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat comunitatea de credincioşi din Săbolciu, Protopopiatul Oradea, unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica a 7-a după Paşti.

Ierarhul a săvârşit înainte de începerea Sfintei Liturghii slujba de sfințire a lucrărilor de înnoire și de restaurare ce s-au realizat la sfântul lăcaș, atât în exteriorul acestuia, cât mai ales în interiorul său, mai precis lucrările de curățire a picturii din interiorul lăcașului de cult. De asemenea, preotul paroh Alexandru Dulca, cadru didactic la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, a fost hirotesit iconom stavrofor, pentru lucrările realizate în plan adminis­trativ-pa­s­toral ca preot paroh și în plan educațio­nal-misionar pentru activitatea desfășurată ca profesor de teologie ortodoxă.

În cuvântul de învăţătură, Prea­sfinţitul Părinte Episcop Sofronie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre însemnătatea Duminicii a 7-a, care este închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, care au apărat învățătura ortodoxă despre Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Andrei Radu Balint a fost hirotonit în treapta slujirii preo­țești, primind şi hirotesia de duhovnic pentru Parohia Luncasprie, Protopopiatul Beiuș.