Slujire arhierească în Parohia Săliștea, Protopopiatul Sebeș

Un articol de: Oana Rusu - 09 Feb 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhi­episcopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Săliștea, Protopopiatul Sebeș, în bise­rica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, informează Biroul de presă al eparhiei.

„Este important să ne înarmăm cu virtuțile teologice: cu credința în Dumnezeu, cu nădejdea nezdruncinată în împlinirea promisiunilor Sale și cu iubirea fierbinte pentru El. Astfel făcând, vom depăși deșertăciunea ideologică și tumultul lumii acesteia al cărei chip trece, cum spune Sfântul Apostol Pavel. De asemenea, este bine să frecventăm în mod regulat «casa lui Dumnezeu», biserica, unde ne putem împărtăși de harul sfințitor și de învățătura evanghelică. În felul acesta, noi vom trăi cu rost, făcând din călătoria noastră pământească un drum ascendent spre piscul luminos al desăvârșirii”; a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu în cuvântul de învățătură..

La finalul slujbei, pentru întreaga activitate, părintele Liviu Ilie, parohul Săliștei începând cu anul 1996, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor.