Slujire arhierească în Parohia „Sfântul Nicolae”-Ioșia din Oradea
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a liturghisit, în Duminica a 23-a după Rusalii, în Parohia „Sfântul Nicolae”-Ioșia din Oradea, unde este preot paroh Filaret-Petru Fiț, consilier economic și financiar la Centrul eparhial al Episcopiei Oradiei.
Ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic al vindecării unui demonizat din ținutul Gherghesenilor (Luca 8, 26-39), accentuând prezența harică, necontenită și efectivă în lume a Domnului Hristos prin Trupul Său mistic, Biserica.
„Vindecarea demonizatului putea fi îndeplinită doar de Fiul lui Dumnezeu, căci este Cuvântul lui Dumnezeu prin Care toate au fost create, și cele din cer, și cele de pe pământ, adică lumea îngerilor și lumea materială. (...) El este Cel de Care ascultă toată făptura, chiar și demonii”, a arătat ierarhul, care a mai menţionat că „un astfel de om, chinuit de ani întregi de diavoli, este vindecat de Cel de Care ascultă duhurile necurate, căci El este singurul Căruia Dumnezeu I-a încredințat conducerea Universului”.
Preasfinția Sa l-a hirotonit diacon pe teologul Florin-Radu Ilea, pentru Catedrala Episcopală din Oradea, iar pe diaconul Vasile-Casian Ficuț l-a hirotonit preot pentru Biserica „Buna Vestire” din filia Telechiu a Parohiei Țețchea, Protopopiatul Oradea. Ierarhul l-a hirotesit iconom pe preotul coslujitor Florin-Dănuț Măluțan-Cserna, de la Parohia „Sfântul Nicolae”-Ioșia.