Slujire arhierească într-o biserică istorică din județul Giurgiu
Duminică, 22 noiembrie 2020, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Tântava, cu hramurile „Sfânta Treime”, „Sfântul Ierarh Meletie” și „Sâmbăta lui Lazăr”, din Protoieria Bolintin, județul Giurgiu.
Cu acest prilej, în cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Giurgiului a vorbit despre Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. În continuare, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.
La eveniment au fost prezenți primarul comunei Grădinari, Leon Magdan, și ctitorul Lazăr Popescu, cel care a ajutat la restaurarea bisericii. La final, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a dăruit preoților slujitori și credincioșilor cărți de folos duhovnicesc și icoane.
Prima ştire despre biserica Parohiei Tântava datează din anul 1810. În catagrafia întocmită în acel an se spune că biserica din sat era de zid „tare” şi avea trei preoţi: Toma, Ioan şi Andrei. Arhimandritul Meletie Căscioreanul de la Mănăstirea Pantocrator, egumenul Mănăstirii Căscioarele, este considerat al doilea ctitor al bisericii, care în anul 1862 a refăcut vechiul locaş, împodobindu-l cu frescă, obiecte de cult, iconostase şi strane. Curgerea timpului şi-a pus amprenta asupra sfântului locaş care, în anii 2009-2014, a fost restaurat în totalitate, efectuându-se ample lucrări de înfrumuseţare şi restaurare.