Slujire arhierească într-o biserică istorică din județul Tulcea
Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” din Parohia Agighiol, județul Tulcea, și-a sărbătorit duminică, 6 noiembrie, cu anticipație hramul. Comunitatea a fost vizitată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei. Din sobor au făcut parte preoți și diaconi din parohiile vecine și au fost prezenţi numeroși credincioși, pentru care vizita ierarhului a constituit o binecuvântare. Cu acest prilej, Preasfinția Sa l-a instalat pe preotul Sandu Sergiu ca paroh al comunității, adresând mulțumiri pentru activitatea pastorală îndelungată, de peste 30 de ani, fostului preot paroh Dumitru Dulgheru, recent pensionat.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre credință și nădejde, ca virtuți teologice care se desprind din Sfânta Evanghelie și care trebuie urmate și de credincioși.
În cadrul slujbei au fost pomeniți atât ctitorii bisericii întemeiate în urmă cu peste 160 de ani, în ultimii ani ai dominației otomane asupra Dobrogei, cât și enoriașii și binefăcătorii din vremurile noastre, trecuți la Domnul.