Slujire arhierească într-o biserică istorică din Mehedinți
Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Corcova, Protopopiatul Strehaia, județul Mehedinți, a primit duminică vizita Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a oficiat în biserica parohială Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Gheorghe Marian Covrig, care a fost instalat și paroh al acestei comunități. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin la care s-au mai adăugat colegi ai părintelui nou hirotonit. La final, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim le-a vorbit celor prezenți despre importanța slujirii preoțești pentru viața spirituală a unei comunități. Biserica din Corcova este clasată ca monument istoric, fiind construită la jumătatea secolului al 18-lea. De-a lungul timpului, biserica a mai suferit intervenții pentru restaurare, una dintre aceste lucrări fiind menționată în pisania bisericii la anul 1889.