Slujire arhierească într-o comunitate vâlceană

Data: 21 Aprilie 2026

„Experiența întâlnirii Apostolului Toma cu Mântuitorul Hristos Cel înviat se transformă în mărturisire de credință deplină. Sfântul Ioan Gură de Aur evidenția faptul că îngăduința Mântuitorului Hristos față de Toma nu a fost un act de slăbiciune, ci unul al iubirii lucrătoare: «Pentru că Toma a căutat dovezi mai sensibile, Hristos Domnul Cel înviat nu l-a respins, ci i-a oferit ceea ce ceruse, spre întărirea tuturor»”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 19 aprilie, la Parohia Amărăști din Protoieria Drăgășani, județul Vâlcea, conform arhiepiscopiaramnicului.ro. În aceas­tă zi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din Parohia Amărăști, înconjurat de un sobor de slujitori.