Slujire arhierească la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul turdean Oprișani
Credincioşii au participat în număr mare la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Oprișani din Turda, în Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși), unde a slujit Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
În biserica parohială, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre virtutea recunoștinței.
„Întâi de toate, trebuie să-I fim recunoscători Bunului Dumnezeu care ne-a creat, care ne ține și care ne poartă de grijă. Apoi, trebuie să le fim recunoscători părinților care ne-au născut și ne-au crescut, dascălilor și tuturor celor ce ne ajută. Acest lucru îl învățăm astăzi: să fim recunoscători! (…) Din cele șapte zile dintr-o săptămână, Dumnezeu așteaptă să-I dăruim Lui doar două ore, duminică dimineața, la Liturghie. Dacă nici acestea nu I le dăruim, nu suntem deloc recunoscători. (…) Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să fim oameni recunoscători pentru tot ceea ce primim!”, a spus ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de prof. Carmen Țandea.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Alexandru Sima a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru prezență, binecuvântare și pentru purtarea de grijă şi i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată, a amintit că ierarhul a început activitatea pastorală și misionară ca preot la Turda, în Parohia Turda-Fabrici, păstorindu-i pe credincioșii din zonă timp de șapte ani, în perioada 1978-1985.
Pentru implicarea în viața comunității și a Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei i-a acordat primarului municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”.
În cadrul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” își desfășoară activitatea două parohii: Parohia Turda-Oprișani I, avându-l ca paroh pe pr. Cătălin-Veronel Varga, și Parohia Turda-Oprișani IV, păstorită de pr. Alexandru Sima.