Slujire arhierească la Biserica „Domniţa Bălaşa“

Data: 02 Feb 2012

La praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a aflat în mijlocul preoţilor şi credincioşilor de la Biserica "Domniţa Bălaşa" - Paraclis patriarhal din Protoieria III Capitală, pentru a săvârşi Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, PS Ciprian Câmpineanul a arătat istoria şi semnificaţia praznicului împărătesc al Întâmpinării Domnului. Preasfinţia Sa a amintit şi tradiţia conform căreia dreptul Simeon, cel care L-a întâmpinat pe Pruncul Iisus la templu, a fost unul dintre cei 70 de bărbaţi aleşi să traducă Scriptura Vechiului Testament - Septuaginta - în sec. al III-lea î.Hr. Pentru că într-un verset din proorocia lui Isaia, unde se spune "Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu", învăţatul Simeon traducea "fecioara" cu "tânăra", a fost pedepsit să nu cunoască moartea până ce nu va vedea pe Pruncul proorocit. Pe proorociţa Ana, prezentă în relatarea Sfântului Evanghelist Luca, Dumnezeu a răsplătit-o pentru jertfa participării neîncetate la viaţa cultică de la templu prin darul de a-L vedea pe Pruncul Iisus, vestit de prooroci, a arătat Preasfinţia Sa. "În această zi în care ne aducem aminte de un moment important din viaţa Mântuitorului, şi cinstim acest moment cu prezenţa noastră la biserică şi cu rugăciunea noastră îndreptată către Dumnezeu, să conştientizăm şi noi că, dacă atunci Pruncul Iisus Mântuitorul a fost întâmpinat în braţe de dreptul Simeon, pe noi ne întâmpină El Însuşi de fiecare dată când intrăm în lăcaşul Său cel sfânt, în casa lui Dumnezeu", a încheiat PS Episcop-vicar Ciprian Câmpineanul. (Alexandru Briciu)