Slujire arhierească la Biserica „Înălțarea Domnului” din Râmnicu Vâlcea
„Păcatul întunecă mintea și simțurile interioare, împiedicând omul să participe la lumina necreată. Iertarea, pocăința și mai ales rugăciunea sunt esențiale în efortul cunoașterii lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 8 martie, la Biserica „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și i-a binecuvântat pe credincioși. Înaltpreasfinția Sa a accentuat că „harul dumnezeiesc pătrunde ființa omenească și o eliberează de întunericul patimilor, redându-i capacitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. De aceea, i-a spus slăbănogului: «Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!», pentru a arăta că are puterea dumnezeiască de a ierta păcatele. Curățirea sufletească pe care acela a dobândit-o avea rolul de a-i pregăti mintea și inima pentru a primi harul lui Dumnezeu”.