Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia
În Duminica a 28-a după Rusalii, numită și a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși albaiulieni, la Catedrala Arhiepiscopală. În cadrul slujbei, monahul Ioan, viețuitor al Mănăstirii Lupșa, a fost hirotonit ierodiacon.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Au trecut două mii de ani de când Iisus Hristos i-a chemat pe pescarii Galileii și pe mulți dintre contemporanii Săi, zicându-le: «Veniți la Mine; veniți după Mine». De atunci, Mântuitorul nostru ne cheamă pe noi necontenit la ospățul cel duhovnicesc, ce ni se oferă în mod gratuit în biserică. Dacă răspundem la apelul dragostei Sale iertătoare și tămăduitoare, noi vom primi bunătățile credinței care ne mântuiește și ale harului care ne sfințește. Totodată, vom primi pacea Sa și fericirea sufletească, pentru că, așa cum zice Mântuitorul Hristos, «fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el», adică fericiți sunt toți aceia care fac din Evanghelia scrisă o Evanghelie trăită”.