Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Galați
În Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Vlad-Cosmin Sârbea pe seama Parohiei Pleșa, Protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică din această duminică, de la Sfântul Luca, în care se vorbește despre iubirea pe care trebuie să o manifestăm față de vrăjmașii noștri.
„Mântuitorul ne invită astăzi la un exercițiu greu, de a trece dincolo de opiniile și convingerile personale care pot fi considerate bune. Domnul ne arată că noi îi iubim numai pe cei care ne iubesc pe noi, însă ne avertizează că această iubire este o iubire nedeplină, limitativă și mică, care nu ajută prea mult. El ne îndeamnă să încetăm a face bine numai celor care ne fac bine și pe care îi iubim ca urmare a binelui pe care ei ni l-au făcut”, a spus ierarhul.
La final, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și le-a oferit iconițe.