Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
În Duminica a 2-a după Paști, a Sfântului Apostol Toma, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat că fiecare creștin trebuie să aibă nădejde puternică în Dumnezeu, mai presus de toate limitările pur umane.
„Doar la o privire superficială am putea spune că e simplu să ai credință. Acest lucru a devenit evident astăzi, când nu doar că în societățile noastre actuale s-a răspândit necredința, ci chiar s-a ajuns până acolo încât sunt considerați nebuni cei credincioși”, a arătat Înaltpreasfinţia Sa.
Chiriarhul a mai vorbit și despre credință ca fiind un dar sfânt primit în Biserică, ce trebuie păstrat și dăruit ca tezaur de mare preț generației următoare.
„Dacă noi, credincioșii, realizăm că am primit credința noastră ca un dar de la Dumnezeu, atunci facem cu toții parte din aceeași categorie cu apostolii. Acțiunea noastră în har se reunește cu cea a fondatorilor Bisericii, energia noastră poate fi la fel de capabilă de a menține vie Biserica și în mileniul trei. Biserica tuturor timpurilor se regăsește astfel refăcută în Unicul, dar și unica bucurie a lui Dumnezeu: credința noastră! Iar dificultatea noastră de a crede, cum a fost și în cazul lui Toma, se regăsește ea însăși ca semn pentru toți cei în care, în mod tainic, darul lui Dumnezeu nu s-a transformat încă în act”, a mai arătat Înaltpreasfinţia Sa.
Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Diaconia” a catedralei.