Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În Duminica a 6-a după Rusalii, a vindecării slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, înconjurat de un sobor de slujitori. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a catedralei.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a evidențiat aspecte importante ale textului Sfintei Scripturi referitoare la minunea vindecării slăbănogului din Capernaum. Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre puterea prietenilor și a dragostei acestora, demonstrând că aceasta a stat la baza săvârșirii minunatei vindecări. Făcând referire la gândurile răutăcioase ale celor prezenți cu privire la săvârșirea minunii de către Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a subliniat faptul că și acest eveniment a contribuit la revelarea dumnezeirii Sale: „Dată fiind această incapacitate a lor de înţelegere, este de înţeles de ce le-a fost uşor cărturarilor şi fariseilor să caute, în numele legii, oportunitatea condamnării lui Iisus. Acesta era de altfel motivul monitorizării Lui. Mântuitorul Iisus Hristos le-a arătat şi de această dată cărturarilor şi fariseilor că, precum are puterea de a ierta păcatele, tot aşa are putere şi de a vindeca în mod minunat «orice boală şi orice neputinţă în popor». Faptul că El a intervenit în viaţa paraliticului, vindecându-l sufleteşte şi trupeşte - slăbănogul, care era purtat odinioară de cei patru binefăcători, după întâlnirea cu Hristos s-a întors acasă sănătos, pe picioarele lui, mărturisind împreună cu cei prezenţi puterea dumnezeiască a Binefăcătorului -, demonstrează, contrar vrerii inamicilor Săi declaraţi din toate timpurile, că El nu este doar un om cu puteri miraculoase, ci El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. El este Dumnezeu! Acesta este şi mesajul Evangheliei”.
La final, părintele arhidiacon Vasile Demciuc, consilier în cadrul Sectorului monumente, patrimoniu și arhitectură bisericească, a prezentat ultimele apariții ale Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: `Cuvântări la ceas de priveghere~, cel din urmă volum semnat de Înaltpreasfințitul Calinic, și `Paraclisul Maicii Domnului - O scrisoare de pocăință a sufletului~, lucrare aflată la a doua ediție.
La recomandarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Paraclisul Maicii Domnului va fi citit în întreaga eparhie, în fiecare seară, pe tot parcursul Postului Adormirii Maicii Domnului.