Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Un articol de: Irina Ursachi - 19 Mai 2025

În Duminica Samarinencei, Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădău­ților, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul din apropierea Bisericii-monument „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava. Din soborul slujitor au făcut parte slujitori ai mănăs­tirii și clerici de la Centrul eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădău­ților.

Ca de fiecare dată în duminici și sărbători, slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice oferite de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.

Despre întâlnirea lui Hristos cu femeia din Sihar a vorbit în momentul împărtășirii clericilor pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Sfinția sa a tâlcuit mesajul Sfintei Evanghelii, consemnat de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui protoiereu pentru cuvântul de învă­țătură și a anunțat că la ceas de priveghere a alcătuit o serie de decaloguri pentru mai multe profesii, mănunchi care va fi cuprins într-un volum ce va fi lansat la începutul lunii iunie, la cel dintâi hram al Catedralei Arhiepiscopale, sărbătoarea Sfântului Ioan de la Suceava, 2 iunie.

Cei prezenți au fost binecuvântați prin stropire cu apă sfințită, nu înainte ca Înaltpreasfințitul Părinte Calinic să citească, alături de slujitori ai așezământului monahal, rugăciunile pentru dezlegare și pentru sănătate.