Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În ziua în care în bisericile ortodoxe se lecturează Pilda semănătorului, Duminica a 21-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la mănăstirea care adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mare făcător de minuni.
După ce s-a închinat la neprețuitul odor care ocrotește Cetatea Sucevei de mai bine de șase veacuri, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul amenajat în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.
Slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice date de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, „Sfântul Ioan cel Nou”, iar la momentul rânduit, teologul Cristi Gabriel Hurjui, consilier eparhial la Sectorul catehizare, tineret și educație pentru viață, a fost hirotonit diacon pe seama aceluiași lăcaș de cult.
În timpul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. Tiberiu Fedoreanu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dornești, Protopopiatul Rădăuți.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru predica rostită, amintind că exegeza acestei zile, „Să ne hrănim sufletul cu cuvântul cel bun al lui Dumnezeu!”, poate fi lecturată pe site-ul arhiepiscopiei. Chiriarhul locului a adus apoi în atenția celor prezenți un Decalog la Duminica a 21-a după Pogorârea Sfântului Duh (Pilda semănătorului).
Nu în ultimul rând, ierarhul a citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate și i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioși.