Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Un articol de: Daniela Livadaru - 17 Martie 2026

În Duminica a 3-a din Postul Paștilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie la Altarul amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ioan cel Nou din Suceava”. Din sobor au făcut parte slujitori ai așezământului monahal, îndrumați duhovnicește de starețul Serafim Grigoraș, precum și clerici ai Catedralei Arhiepiscopale, coordonați de arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuţ Lucian Tablan Popescu.

În răstimpul rânduit împărtășirii clericilor, arhim. Justinian Săvescu, starețul Mănăstirii Ițcani și secretar eparhial, a explicat înțelesul duhovnicesc al cuvintelor Mântuitorului și consemnate de Sfântul Evanghelist Marcu.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i‑a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul de folos și le‑a amintit celor prezenți că exegeza sa, „Prin Cruce, spre Înviere!”, se regăsește pe site‑ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În continuare, chiriarhul a dat citire Decalogului la Duminica a 3‑a din Post (a Sfintei Cruci), prin care „(re)aduce în atenția noastră că urmarea Mântuitorului nu este posibilă fără lepădarea de sine și fără primirea și asumarea Crucii, dar că răsplata este pe măsură, coborârea Împărăției lui Dumnezeu în lăuntrul nostru”.

Pentru a răspunde nevoii credincioșilor de a fi întăriți și mângâiați, Părintele Arhiepiscop Calinic a citit apoi rugăciuni de dezlegare și rugăciuni pentru sănătate trupească și sufletească, pentru cei ce suferă de depresie ori alte tulburări sufletești, dar și pentru cei care zac pe patul suferinței.