Slujire arhierească la Catedrala din Deva
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit joi, 25 august, slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie a săvârșit slujba hirotoniei întru diacon a tânărului teolog Marian Cirebea, cel care va păstori sufletele credincioșilor din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Subcetate, Protopopiatul Hațeg, județul Hunedoara. În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre demnitatea și responsabilitatea slujirii preoțești, „cel rânduit să îmbrățișeze Crucea lui Hristos prin preoție având chemarea să aducă Lumina cea adevărată și Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos în sufletele și inimile credincioșilor încredințați lui spre păstorire”.