Slujire arhierească la Catedrala din Suceava

Un articol de: Irina Ursachi,   Daniela Livadaru - 14 Septembrie 2026

În Duminica dinaintea Înăl­țării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2026, credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Slujba a reunit numeroși credincioși veniți să se închine la moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou și să primească binecuvântarea ierarhului.

Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost săvârșită la Altarul amenajat în incinta așe­zământului monahal, înconjurat de clerici ai Catedralei Arhiepiscopale și ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan-Popescu.

Cuvântul de învățătură, având ca temă întâlnirea Mântuitorului cu Nicodim și nașterea „din apă și din Duh”, a fost rostit de părintele Mihăiță Dănuț Brahariu, misionar protopopesc al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Părintele a îndemnat la nădejde și la așeza­rea încercărilor vieții sub semnul Crucii, arătând că sufe­rința poate deveni un prilej de apropiere de Dumnezeu.

La finalul slujbei, Înaltprea­sfin­țitul Părinte Calinic i-a mulțu­mit părintelui oaspete pentru cuvântul adresat credincioșilor și a evi­den­țiat semnifi­cația Sfintei Cruci în viața creștinului. Înainte de binecuvântarea credincio­șilor prin stropire cu apă sfințită, ierarhul a citit rugăciuni de dezlegare pentru sănătatea sufletească și trupească, pentru pace și înțelegere.

Arhiepiscopul Sucevei și Rădău­ților i-a felicitat, de asemenea, pe cei care își serbează onomastica în această zi, între care cei care poartă numele Ioan de la Prislop, Corneliu și Valerian.